Misiune

Misiune

Istoria companiei se întinde pe un secol şi, pe parcursul acestor o sută de ani, Egis nu numai că a ţinut pasul cu competiţia, dar a devenit una dintre companiile lider ale Europei Centrale și de Est.

  • Egis este o companie internaţională cunoscută și inovativă, motorul companiei fiind constituit de cercetare şi dezvoltare, inovând în dezvoltarea medicamentelor generice și fiind în principal cunoscută pentru calitatea ridicată a medicamentelor generice şi a produselor cu valoare adaugată.
  • Egis alocă o parte excepţională de 9% din vânzările anuale – mai mult de 41 milioane de euro – pentru cercetare şi dezvoltare. Având la bază datele anului 2011, se situează pe locul 4 ca sume investite în cercetare şi dezvoltare dintre toate companiile din Europa Centrala şi de Est. Egis ocupă locul 3 între toate companiile din Europa Centrală şi de Est, având ca bază de calcul procentul alocat cercetării şi dezvoltării din vânzări.
  • Excelenţa în dezvoltarea de medicamente a companiei Egis a fost recunoscută prin acordarea a 7 Premii de Inovare în decursul ultimilor 20 de ani.
  • Scopul strategic al companiei este accelerarea dezvoltării de medicamente şi creșterea potenţialului cercetării şi dezvoltării. Ca rezultat al investiţiei de 27 milioane de euro în Laboratorul de Dezvoltare Farmaceutică şi Fabrica Pilot şi în Laboratorul de Dezvoltare Analitică dotate cu tehnologie de ultimă generaţie, Egis are acum posibilităţi variate pentru cercetare şi dezvoltare a medicamentelor generice la toate cele trei puncte de producţie, susţinând procesul integrat de dezvoltare a medicamentelor generice şi APIs.
  • Astăzi Egis este prezent în 60 de ţări mulțumită procesului de extindere rapidă din ultimii zece ani, având birouri şi afiliaţi în 18 ţări. 76% dintre vânzările nete consolidate de 452 milioane de euro provin din export.
    Egis este unul dintre liderii de medicamente generice de marcă la nivelul Europei Centrale şi de Est şi ţărilor CSI. Creşterea constantă a exporturilor întăreşte poziția Egis în pieţele strategice.
  • Egis este o companie integrată pe verticală, activităţile sale extinzându-se către toate ramurile domeniului farmaceutic, de la cercetare și dezvoltare la producţia APIs şi a produselor finite, până la vânzare şi marketing.
    Capabilităţile companiei cuprind toate fazele cercetării şi dezvoltării, producţiei şi vânzării, fapt ce permite un control total asupra calităţii produselor Egis pe toată durata vieţii lor.
  • Portofoliul de produse conţine în acest moment un număr de 531 de produse care aparţin unui număr de 137 familii de produse şi conţin 119 tipuri de ingrediente active. În anii 2011-2012, compania a lansat pe piaţa locală 7 produse noi. Deşi produsele destinate sistemului cardiovascular, sistemului nervos central şi sistemului respirator reprezintă partea majoră de 74% din vânzări, Egia se îndreaptă constant către noi domenii terapeutice, inclusiv oncologia.
    De asemenea, compania și-a făcut intrarea pe piaţa produselor biosimilare. În urma colaborării cu compania Celtrion, lider în piaţa de biofarmaceutice, Egis își va extinde portofoliul cu 8 produse biosimilare, fiind partener strategic exclusiv în 5 dintre cele mai mari ţări CIS, incluzând Rusia, produse ce vor fi distribuite şi în cele 12 ţari din Europa Centrală şi de Est şi zona CIS. Egis va fi astfel prima companie care va lansa pe piața din UE primul anticorp monoclonal biosimilar înregistrat de Agenţia Europeană a Medicamentului.
  • La cele trei centre de fabricaţie din Ungaria, Egis produce 2800 tone de APIs şi intermediari şi un volum de 4 miliarde de produse (tablete, tablete filmate, capsule, injecţii, produse galenice) pe an. Procesul de producție respectă toate normele internaţionale, inclusiv cele ale FDA.
  • Egis. Sănătate. Calitate. Viață: Noul slogan simbolizează elementele de bază ale misiunii noastre. De la momentul înfiinţării, compania a avut ca scop protecţia sănătaţii şi, în calitate de parteneri ai medicilor şi profesioniştilor din industria sănătăţii, contribuția la însănătoşirea pacienţilor. Calitatea se referă la calitatea produselor Egis conforme cu toate standardele de calitate (GMP, FDA) şi la calitatea vieţii. Cu ajutorul produselor sale, Egis furnizează terapii moderne care contribuie efectiv la îmbunatăţirea calităţii vieţii pacienţilor şi, în cele din urmă, la o viaţă lungă şi sănătoasă.
Copyright © 2024 | EGIS