Produse

LUCETAM comprimate (Piracetam)

De reţinut!

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a incepe să utilizaţi acest medicament.

Daca aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau daca observaţi orice reacţie adversă nemenţionata in acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

CE ESTE LUCETAM ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ?

Piracetamul, substanta activa din comprimatele Lucetam este o substanta nootropa care amelioreaza functiile psihice implicate in procesele cognitive precum invatarea, memoria, atentia si starea de constienta, atat la subiectii normali cat si la cei cu afectiuni neuropsihice.Piracetamul are efecte terapeutice benefice asupra circulatiei cerebrale si metabolismului cerebral. 
Lucetam este indicat ca tratament in urmatoarele situatii:
- medicatie adjuvanta in deficitele cognitive si neurosenzoriale (probleme de memorie, tulburari de atentie, lipsa motivatiei, scaderea puterii de concentrare) cronice la varstnici, cu exceptia bolii Alzheimer si a altor demente;
- tratamentul simptomatic al vertijului;
- tratament adjuvant in dislexie, la copii cu greutate mai mare de 30 kg (incepand cu varsta de 9 ani);
- contractii musculare (mioclonii) de origine corticala indiferent de etiologie.

ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI LUCETAM

Nu luati LUCETAM
- daca sunteti alergic (hipersensibil) la piracetam sau la oricare dintre celelalte componente ale Lucetam.
- daca aveti functia renala sever afectata (Cl creatininei < 20 ml/min)
- daca aveti hemoragie cerebrala.

Aveti grija deosebita cand utilizati LUCETAM
- daca aveti insuficienta renala; efectul terapeutic creste ca urmare a scaderii eliminarii pe cale renala, de asemenea, la pacientii varstnici, inaintea inceperii tratamentului cu Lucetam trebuie controlata functia renala.
- daca aveti tulburari ale coagularii sangelui, hemoragie severa, ati suferit o interventie chirurgicala majora; datorita actiunii piracetamului de reducere a agregarii plachetare, pot fi necesare precautii speciale.
- daca aveti mioclonii de origine corticala; intreruperea brusca a tratamentului cu Lucetam poate determina reaparitia crizelor sau sevrajul;
- daca suferiti de hipertiroidism, in acest caz unele simptome putand fi agravate (tremor, neliniste, perturbari ale somnului, stare confuzionala).

Utilizarea altor medicamente
Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.

Sarcina si alaptarea
Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.
Deoarece piracetamul traverseaza placenta si este excretat in laptele matern, in absenta datelor clinice concludente, nu se recomanda utilizarea Lucetam in timpul sarcinii si alaptarii.
Medicul va prescrie acest medicament numai dupa evaluarea balantei intre beneficiul matern si riscul potential fetal.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Prin reactiile adverse pe care le poate produce, piracetamul poate influenta negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Cum să utilizaţi LUCETAM

Luati intotdeauna Lucetam asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

In terapia deficitelor cognitive si neurosenzoriale cronice la varstnici, ca si in cazul vertijului, doza zilnica recomandata este de 6 comprimate filmate Lucetam 400 mg sau 3 comprimate filmate Lucetam 800 mg administrata in 3 prize sau 2 comprimate filmate Lucetam 1200mg administrate in 2 prize (2,4 g piracetam).

In miocloniile corticale tratamentul se incepe cu 15 comprimate filmate Lucetam 400 mg sau 5 comprimate filmate Lucetam 1200mg (6 g piracetam) pana la 20 comprimate filmate Lucetam 400 mg sau 10 comprimate filmate Lucetam 800 mg (8 g piracetam) pe zi pana la obtinerea beneficiului clinic. Doza maxima admisa este de 24 g piracetam/zi.

In dislexie la copii, doza este de 50 mg/kg si zi, in 3 prize zilnice.

Durata tratamentului va fi stabilita functie de starea clinica a fiecarui pacient. 
In cazul afectiunilor cronice durata tratamentului este in general de 6-12 saptamani. Dupa trei luni de tratament trebuie reevaluata situatia clinica a pacientului pentru a decide continuarea sau intreruperea acestuia.
In cazul in care este justificat un tratament de lunga durata, se recomanda reducerea treptata a dozelor sau intreruperea acestuia sa se faca intr-un interval de 6 luni.

La pacientii cu disfunctie renala, este necesara ajustarea dozelor

Daca luati mai mult decat trebuie din LUCETAM
Daca accidental, dumneavoastra sau un copil, ati luat prea multe comprimate, contactati cel mai apropiat spital de urgenta. Luati cu dumneavoastra comprimatele ramase si acest prospect si aratati-le medicului. 



Daca uitati sa luati LUCETAM

Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

REACȚII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Lucetam poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Aceste reactii adverse sunt in general de intensitate usoara si apar mai ales la doze mari.

In cazul aparitiei urmatoarelor reactii adverse tratamentul cu Lucetam trebuie intrerupt; informati medicul sau adresati-va celui mai apropiat spital:
- umflarea mainilor, picioarelor, buzelor, gurii sau gatului, cu dificultati de inghitire. Aceste reactii apar datorita unui edem alergic sever si necesita interventia medicului sau spitalizare. Aceste reactii sunt foarte grave, dar apar foarte rar.
- urticaria este tot un simptom alergic. Se intrerupe administrarea medicamentului si medicul va decide tratamentul ulterior. In cazul aparitiei acesteia pe toata suprafata corpului trebuie anuntat de urgenta medicul.

Aceste reactii adverse grave pot sa apara in cazuri foarte rare. 

Reactiile adverse mentionate mai jos sunt in general de intensitate medie, dar in cazul unora dintre ele este necesar sfatul medicului:

Cele mai frecvente reactii adverse, care apar mai ales la pacientii in varsta sau atunci cand doza zilnica depaseste 2400 mg piracetam, sunt: nervozitate, iritabilitate, anxietate, stare de neliniste, comportament agresiv, perturbari ale somnului, hiperexcitabilitate si cresterea activitatii motorii.
Alte reactii adverse raportate cu o frecventa

Cum se păstrează LUCETAM

A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.

Nu utilizati Lucetam dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
A se pastra la temperaturi sub 25 gr C, in ambalajul original.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce contine LUCETAM
- Substanta activa este piracetam. Un comprimat filmat contine piracetam 400 mg sau 800 mg sau 1200mg.
- Celelalte componente sunt: nucleu- stearat de magneziu, povidona K-30 film- macrogol 6000,
dibutil sebacat, dioxid de titan (E 171), talc, etilceluloza, hipromeloza (Pharmacoat 606).

Cum arata LUCETAM si continutul ambalajului
Comprimatele filmate Lucetam 400 mg sunt albe sau aproape albe, inodore, cu muchii, avand semnul E 241 pe o fata. 
Comprimatele filmate Lucetam 800 mg sunt albe sau aproape albe, inodore, cu muchii, oblonge, cu linie mediana pe ambele fete si semnul E 242 marcat pe o fata.
Comprimatele filmate Lucetam 1200 mg sunt albe sau aproape albe, inodore, cu muchii, avand semnul E 243 pe o fata. 

Lucetam 400mg este disponibil in cutie cu un flacon din sticla bruna a 60 comprimate filmate.
Lucetam 800mg este disponibil in cutie cu un flacon din sticla bruna a 30 comprimate filmate.
Lucetam 1200mg este disponibil in cutie cu un flacon din sticla bruna a 20 sau 60 comprimate filmate.


Producator
Egis Pharmaceuticals PLC., Ungaria

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata
Egis Pharmaceuticals. PLC.
1106 Budapesta, Kereszturi ut 30-38, Ungaria

Acest prospect a fost aprobat in Februarie 2008. 

AUTORIZATIE DE PUNERE PE PIATA NR. 7216/2006/01; 7217/2007/01 ; 2935/2002/01-02
Produse: ACICLOVIR comprimate
( Aciclovir )
ACICLOVIR cremă
( Aciclovirum )
AMBROXOL comprimate
( Clorhidrat de ambroxol )
AMBROXOL sirop
( Clorhidrat de ambroxol )
AURONAL comprimate
( Felodipina )
BETADINE ovule
( Iod-povidona )
BETADINE săpun chirurgical
( Iod povidona )
BETADINE soluție cutanată
( Iod povidona )
BETADINE unguent
( Iod povidona )
CALIDEM capsule
( celecoxibum )
CAPTOPRIL comprimate
( Captoprilum )
CLOSTILBEGYT comprimate
( Citrat de clomifen )
DOPEGYT comprimate
( Metildopa )
EGILOK comprimate
( Tartrat de metoprolol )
EGITROMB comprimate
( Clopidogrel )
EMPERIN 24 mg comprimate
( betahistina )
FRONTIN comprimate
( Alprazolam )
GRANDAXIN comprimate
( Tofisopamum )
GRIMODIN capsule
( Gabapentina )
GRIMODIN comprimate
( Gabapentina )
HARTIL HCT comprimate
( Ramipril/Hidroclorotiazida )
HOTEMIN soluție injectabilă
( Piroxicam )
IPATON comprimate
( Clorhidrat de ticlopidina )
LIDOCAIN soluție
( Lidocaina )
LUCETAM comprimate
( Piracetam )
MILURIT comprimate
( Allopurinolum )
NITROMINT comprimate
( Nitroglycerinum )
NITROMINT spray sublingual
( Trinitrat de gliceril )
PERITOL comprimate
( Cyproheptadinum )
PERITOL sirop
( Cyproheptadinum )
PLEGOMAZIN soluție injectabilă
( Clorhidrat de clorpromazina )
SORBIFER DURULES comprimate filmate
( Ferrosii sulfas+ac.ascor )
SPITOMIN comprimate
( Clorhidrat de buspirona )
STIMULOTON comprimate filmate
( Sertralina )
SUMETROLIM comprimate
( Co-trimoxazolum )
SUMETROLIM soluție orală
( Co-trimoxazolum )
TALLITON comprimate
( Carvedilolum )
VELAXIN capsule
( Venlafaxina )
VELAXIN comprimate
( Venlafaxinum )
VIREGYT-K capsule
( Amantadinum )
Copyright © 2017 | EGIS