Produse

AURONAL comprimate (Felodipina)

De reţinut!

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a incepe să utilizaţi acest medicament.

Daca aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau daca observaţi orice reacţie adversă nemenţionata in acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

CE ESTE AURONAL ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ?

Auronal se foloseste in tratamentul hipertensiunii arteriale usoare pana la moderata si pentru prevenirea crizelor de angina pectorala.
Auronal face parte din grupa blocantelor de calciu cu efecte preponderent vasculare.

ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI AURONAL

Nu utilizati Auronal
- daca sunteti alergic (hipersensibil) la felodipina, la alte medicamente din clasa dihidropiridinelor sau la oricare dintre celelalte componente ale Auronal;
- daca suferiti de insuficienta cardiaca netratata;
- daca sunteti diagnosticat cu infarct miocardic acut sau ati facut un infarct miocardic acut (atac de cord) in ultima luna;
- daca suferiti de angina pectorala instabila;
- daca sunteti gravida;
- daca sunteti diagnosticat cu stenoza aortica cu manifestari clinice.

Aveti grija deosebita cand utilizati Auronal
Adresati-va medicului dumneavoastra daca va aflati in una din urmatoarele situatii:
- aveti functia ficatului alterata;
- suferiti de insuficienta cardiaca;
- aveti tensiune arteriala scazuta.
Copii
Nu exista experienta clinica privind administrarea felodipinei la copii, de aceea nu se recomanda la aceasta categorie de pacienti.

Utilizarea altor medicamente
Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala, mai ales daca ati urmat tratament cu unul dintre urmatoarele medicamente:
- carbamazepina, fenitoina, fenobarbitalul (medicamente folosite in tratamentul epilepsiei (convulsiilor),
- rifampicina, eritromicina (antibiotice),
- preparate din plane pe baza de sunatoare,
- ketoconazol sau itraconazol (medicamente folosite in tratamentul bolilor determinate de ciuperci)
- inhibitori de proteaza folositi in terapia infectiei cu HIV.
- tacrolimus (medicament folosit in supresia sistemului imun)
- cimetidina ( medicament utilizat in tratamentul ulcerelor gastro-duodenale),

Utilizarea Auronal cu alimente si bauturi
In unele cazuri sucul de grepfruit poate creste efectul felodipinei, deci trebuie evitat consumul sau in timpul tratamentului.

Sarcina si alaptarea
Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.
Nu luati felodipina in timpul sarcinii pentru ca exista riscul sa fie afectat fatul. Adresati-va medicului daca ati ramas gravida in timp ce luati felodipina sau daca intentionati sa deveniti gravida.
Felodipina se excreta in laptele matern. Deoarece nu se stie inca daca acest fapt poate afecta in vreun fel copilul, ar trebui sa intrerupeti alaptarea cat timp luati acest medicament.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Felodipina poate sa scada viteza de reactie, deoarece pot sa apara ameteli si oboseala cand luati acest medicament. Pacientii trebuie avertizati ca la initierea tratamentului sau in perioadele de ajustare a dozei-in functie de reactivitatea individuala- nu se recomanda conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor.

Informatii importante privind unele componente ale Auronal

Auronal contine lactoza. Daca medicul v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l intrebati inainte de a lua acest medicament.

Cum să utilizaţi AURONAL

Luati intotdeauna Auronal exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Comprimatul cu eliberare prelungita de Auronal trebuie administrat o singura data pe zi, preferabil dimineata. Efectul medicamentului dureaza 24 ore. Se recomanda inghitirea comprimatului cu apa; comprimatul nu trebuie mestecat sau sfaramat. Comprimatul cu eliberare prelungita poate fi luat pe stomacul gol sau dupa o masa usoara.
Daca aveti hipertensiune arteriala, doza trebuie ajustata individual, in functie de raspunsul la tratament. Tratamentul se incepe cu o doza de 5 mg o data pe zi si in general se continua cu 5-10 mg pe zi. In anumite situatii medicul va poate creste doza zilnica pana la maximum 20 mg.

Daca aveti angina pectorala, doza trebuie ajustata individual, in functie de starea dumneavoastra de sanatate.Tratamentul se incepe cu o doza de 5 mg o data pe zi, si poate fi crescut, la nevoie, la 10 mg o data pe zi.
Daca aveti varsta peste 65 ani sau suferiti de afectiuni ale ficatului, medicul va poate prescrie o doza initiala de 2,5 mg.

Daca utilizati mai mult decat trebuie din Auronal
Daca ati luat prea mult Auronal, contactati imediat medicul sau cel mai apropiat spital.

Daca uitati sa utilizati Auronal

Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata. Luati urmatoarea doza, conform programului obisnuit.

Daca incetati sa utilizati Auronal

Nu intrerupeti tratamentul si nu reduceti doza fara recomandarea medicului.

REACȚII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Auronal poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Majoritatea reactiilor adverse ale Auronal se datoreaza dilatarii arterelor mici si sunt un semn ca Auronal are efect de scadere a tensiunii arteriale. Ele pot sa apara la inceputul tratamentului, in prima saptamana sau in legatura cu o crestere a dozei si de obicei dispar de la sine.

Frecvente (apar la mai mult de 1 persoana din 100): dureri de cap, inrosirea fetei asociata cu o senzatie de caldura locala, umflarea gleznelor.
Mai putin frecvente: oboseala, ameteli, greata, cresterea pulsului, palpitatii, dureri de stomac, inrosirea pielii cu/fara senzatie de mancarime, senzatie de "ace" (intepaturi) la nivelul pielii.
Rare (apar la mai putin de o persoana din 1000): varsaturi, urticarie, impotenta, lesin ca urmare a tensiunii arteriale prea scazute asociata cu cresterea pulsului, care, la indivizii susceptibili, cu angina cardiaca, poate determina dureri cardiace. Daca acest lucru apare, contactati imediat medicul.
Foarte rare: reactii de tip alergic manifestate prin febra sau umflarea buzelor si a limbii, extrasistole, sensibilitate crescuta la lumina soarelui, inflamatia pielii, cresterea glicemiei, modificarea valorii analizelor functiei ficatului, nevoie crescuta de a urina, inflamatia gingiilor (gingivita), umflarea gingiilor (hiperplazie gingivala). O buna igiena a gurii va evita aparitia umflarii sau o va ameliora.
Daca apar umflarea fetei, a limbii si/sau a gatului si/sau aveti probleme la inghitit sau urticarie care apar impreuna cu dificultati in respiratie (edem angioneurotic) opriti imediat folosirea Auronal si adresati-va medicului.

Cum se păstrează AURONAL

A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.

Nu utilizati Auronal dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj dupa EXP.
Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

Informaţii suplimentare

Ce contine Auronal

Auronal 2,5 mg, comprimate cu eliberare prelungita
- Substanta activa este: felodipina 2,5 mg.
- Celelalte componente sunt: nucleu-lactoza monohidrat, celuloza microcristalina, hipromeloza, povidona, galat de propil, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu; film- hipromeloza , oxid galben de fer, dioxid de titan, talc, propilenglicol.

Auronal 5 mg, comprimate cu eliberare prelungita
- Substanta activa este: felodipina 5 mg.
- Celelalte componente sunt: nucleu-lactoza monohidrat, celuloza microcristalina, hipromeloza, povidona, galat de propil, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magnezi; film- hipromeloza, oxid rosu de fer, oxid galben de fer, talc, propilenglicol.

Auronal 10 mg, comprimate cu eliberare prelungita
- Substanta activa este: felodipina 10 mg.
- Celelalte componente sunt: nucleu-lactoza monohidrat, celuloza microcristalina, hipromeloza, povidona, galat de propil, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magnezi; film- hipromeloza, oxid rosu de fer, oxid galben de fer, talc, propilenglicol.

Cum arata Auronal si continutul ambalajului

AURONAL 2,5 mg, comprimate filmate cu eliberare prelungita
Comprimate filmate, rotunde, biconvexe, de culoare galbena, cu diametrul de 9 mm,
gravate pe una din fete cu .

AURONAL 5 mg, comprimate filmate cu eliberare prelungita
Comprimate filmate, rotunde, biconvexe, de culoare roz-deschis, cu diametrul de 9 mm,
gravate pe una din fete cu .

AURONAL 10 mg, comprimate filmate cu eliberare prelungita
Comprimate filmate, rotunde, biconvexe, de culoare brun-rosiatica, cu diametrul de 9 mm,
gravate pe una din fete cu .

Cutie cu 3 blistere a cate 10 comprimate filmate cu eliberare prelungita.


Producator
Egis Pharmaceuticals PLC., Ungaria

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata
Egis Pharmaceuticals. PLC.
1106 Budapesta, Kereszturi ut 30-38, Ungaria

KERN PHARMA S.L.
Poligono ind. Colon II-Venus, 72 Barcelona, Spania

KLOCKE PHARMA-SERVICE GmbH
Strassburger-str.77, Appenweier, Germania

Acest prospect a fost aprobat in Februarie 2008

AUTORIZATIE DE PUNERE PE PIATA NR. 348/2007/01; 349/2007/01; 350/2007/01
Produse: ACICLOVIR comprimate
( Aciclovir )
ACICLOVIR cremă
( Aciclovirum )
AMBROXOL comprimate
( Clorhidrat de ambroxol )
AMBROXOL sirop
( Clorhidrat de ambroxol )
AURONAL comprimate
( Felodipina )
BETADINE ovule
( Iod-povidona )
BETADINE săpun chirurgical
( Iod povidona )
BETADINE soluție cutanată
( Iod povidona )
BETADINE unguent
( Iod povidona )
CALIDEM capsule
( celecoxibum )
CAPTOPRIL comprimate
( Captoprilum )
CLOSTILBEGYT comprimate
( Citrat de clomifen )
DOPEGYT comprimate
( Metildopa )
EGILOK comprimate
( Tartrat de metoprolol )
EGITROMB comprimate
( Clopidogrel )
EMPERIN 24 mg comprimate
( betahistina )
FRONTIN comprimate
( Alprazolam )
GRANDAXIN comprimate
( Tofisopamum )
GRIMODIN capsule
( Gabapentina )
GRIMODIN comprimate
( Gabapentina )
HARTIL HCT comprimate
( Ramipril/Hidroclorotiazida )
HOTEMIN soluție injectabilă
( Piroxicam )
IPATON comprimate
( Clorhidrat de ticlopidina )
LIDOCAIN soluție
( Lidocaina )
LUCETAM comprimate
( Piracetam )
MILURIT comprimate
( Allopurinolum )
NITROMINT comprimate
( Nitroglycerinum )
NITROMINT spray sublingual
( Trinitrat de gliceril )
PERITOL comprimate
( Cyproheptadinum )
PERITOL sirop
( Cyproheptadinum )
PLEGOMAZIN soluție injectabilă
( Clorhidrat de clorpromazina )
SORBIFER DURULES comprimate filmate
( Ferrosii sulfas+ac.ascor )
SPITOMIN comprimate
( Clorhidrat de buspirona )
STIMULOTON comprimate filmate
( Sertralina )
SUMETROLIM comprimate
( Co-trimoxazolum )
SUMETROLIM soluție orală
( Co-trimoxazolum )
TALLITON comprimate
( Carvedilolum )
VELAXIN capsule
( Venlafaxina )
VELAXIN comprimate
( Venlafaxinum )
VIREGYT-K capsule
( Amantadinum )
Copyright © 2017 | EGIS