Premii

Premii

Premii pentru Inovare

Pe parcursul activităţii sale de cercetare şi dezvoltare, Egis se străduiește să dezvolte produse generice care pot să ajute la oferirea unui tratament eficient din punct de vedere al costului pentru un grup cât mai extins de pacienţi. Este o recunoaştere extraordinară pentru Egis atunci când munca cercetătorilor săi este premiată prin acordarea unui premiu de inovare. 

Marele Premiu al Inovării (2011)

Cu ocazia celei de a 20-a festivitate a Marelui Premiu, Asociaţia Ungară pentru Inovare a acordat cel mai mare merit, Marele Premiu pentru Inovare, companiei Egis Pharmaceuticals PLC, pentru candidatura cu “Egitromb 75 mg film tablet pentru prevenirea coagulării”. Produsul conţine clopidogrel, care aparţine unui grup de medicamente numite antiagregante plachetare. Trombocitele sunt structuri foarte mici, care se strâng în grupuri în timpul de coagulare a sângelui. Clopidogrelul este utilizat pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge (trombilor) în vasele (arterele) rigidizate. Ca urmare a inovării sale, Egis folosește procese noi, brevetate de producţie, atât pentru sinteza substanţei medicamentului cât şi pentru producţia medicamentului. Comprimatul clopidogrel este produs fără solvent organic şi nu conţine lactoză, prin urmare, pacienţii cu intoleranţă la lactoză pot folosi la fel de bine produsul. În plus, produsul are o viaţă de raft mai îndelungată decât alte produse care folosesc acelaşi ingredient activ. Produsul este disponibil în 17 ţări şi a realizat o cifră de afaceri de 3,6 miliarde HUF.

Premiul pentru Inovare (2008)

În 2008, Premiul pentru Inovare Industrială a fost acordat noului produs Egis, protejat prin patent în Ungaria şi Europa, antipsihoticul de generaţia a doua cu conţinut de hemifumarat de quetiapină ca ingredient activ. Datorită inovaţiei chimice, a rezultat un produs cu un ingredient activ de calitate ridicată obţinut la un cost scăzut. Ca urmare a acestei inovaţii farmaceutice, prin optimizarea compoziţiei, Egis poate produce tablete cu o greutate mai mică cu 20% - 50% în funcţie de concentraţie.

Premiul pentru Inovare (2007)

Premiul Camerei de Comerţ şi Industrie Ungare pe 2007 a fost acordat capsulei cu antidepresiv retard cu conţinut de velafaxina a Egis. Ingredientul activ care se gaseşte în această capsulă este produs cu o metodă patentată care imbunătăteşte semnificativ puritatea produsului, costul producţiei şi impactul asupra mediului.

Premiul pentru Inovare (2006)

Premiul Oficiului Ungar de Brevete pentru 2006 a fost acordat antipsihoticului atipic Egis cu continut de risperidona.  Comprimatul continea mult mai putine impuritati fata de preparatul original cu pana la 50% mai putin.

Premiul pentru Inovare (2004)

Premiul Oficiului Ungar de Brevete pentru 2004 a fost acordat tabletei antidepresive Egis care conţine sertraline. Egis a adus o contribuţie semnificativă prin introducerea pe piaţă a acestui medicament şi prin asigurarea accesului la un antidepresiv modern şi fiabil.

Premiul pentru Inovare (2003)

Premiul pentru Inovare al Ministerului Economiei şi Transportului din Ungaria pentru 2003 a fost acordat tabletei Egis cu conţinut de carvedilol. Noul proces de producţie creat în timpul dezvoltării betablocantului este mai economic şi semnificativ mai eficient decât al originalului (71% comparat cu 43%), rezultând un ingredient activ fără impurităţi şi de calitate ridicată.

Premiul pentru Inovare (1992)

Fundaţia Ungară pentru Inovare a acordat în anul 1992 Premiul pentru Inovare grupului de produse Egis care conţineau nifedipina ca ingredient activ. Cu acest medicament de primă generaţie (antagonist de calciu) cu excelente rezultate în reducerea tensiunii arteriale, Egis a depășit un produs străin care se bucurase de monopol până la acel moment.

Alte premii și distincții

Premiul special pentru ambalajul Jovital C tablete ( 2010 )

La a 27-a ediţie a Concursului Unguresc de Design pentru Ambalaje, Hungaropack,  designul ambalajului pentru familia de tablete masticabile Jovial C a fost premiat de Asociaţia Ungurească a ambalajelor şi manipularea materialelor.

MagyarBrands ( 2010,2011)

Egis a fost clasată pe locul trei în cadrul topului brandurilor din Ungaria. Premiul MagyarBrands este acordat de către juriul Programului Superbrands pentru clasificarea, prezentarea şi recunoașterea celor mai bune branduri Ungureşti.

Loc de munca prietenos cu bicicliştii

În cadrul programului “Biker Hungary”, infrastructura adecvată şi dorinţa angajaţilor de a pedala au fost considerate puncte forte.

Superbrands ( 2008, 2009, 2010, 2011 )

În cadrul acesteia, juriul format din cei mai buni specialiști de brand, au selectat cele mai prestigioase branduri din mediul financiar şi de consum. Egis a fost selectat ca fiind unul dintre Superbranduri.

Studiul de Cercetare al Progresului (2005, 2006, 2008, 2009, 2010 )

În studiul derulat în anii, 2005 ,2006, 2008 și 2009, medicii au considerat Egis ca fiind compania farmaceutică a anului, cea mai prestigioasă, respectată şi etică dintre companiile producătoare de medicamente pentru sistemul cardiovascular.

Premiul Todor Karman ( 2004 )

Egis a primit în 2004 Premiul Todor Karman, în principal ca recunoaştere a sprijinului financiar extraordinar acordat Facultaţii de Inginerie Chimică din cadrul Universităţii din Budapesta de Tehnologie şi Economie, precum şi pentru cooperarea sa în domeniul educaţiei şi cercetării.

Premiul special pentru ambalajul tabletelor de Vitamina C ( 2004 )

În cadrul concursului Unguresc de ambalaje, Hungaropack, din 2004, Egis a primit Premiul Special al Oficiului Naţional de Cercetare şi Tehnologie pentru cutia de ambalaj cu 30 comprimate de 500 mg Vitamina C.

Medicamentul anului ( 1998 )

În 1998, substitutul pentru potasiu Egis a fost votat medicamentul anului.

Copyright © 2024 | EGIS